Pentru tine ce inseamna Craciunul?

Inca din copilarie, fiecare dintre noi asociem sarbatorile de iarna cu anumite lucruri… anumite traditii specifice familiei si locurilor in care am crescut. Unii dintre noi nu concep Craciunul fara bradul impodobit, altii il asociaza mirosului de cozonac, iar pe altii chiar si mirosul portocalelor ii duce cu gandul la sarbatoarea sfanta.

Dar cunoastem oare istoria acestor simboluri ale Craciunului?

Vorbim astazi despre bradul de Craciun. Cel pe care astazi il impodobim cu globuri si beteala dintre cele mai colorate si mai frumoase. La origine, bradul era impodobit cu lucruri pe care cei mai mici membrii ai familiei le puteau manca: mere, covrigi, nuci, turta dulce.

In secolul al 18-lea, bradul a inceput sa fie decorat cu lumanari aprinse, care au fost apoi inlocuite cu ghirlandele de leduri, odata cu evolutia electricitatii.

In varful bradului, troneaza cel mai adesea un inger sau o stea, reprezentandu-i pe Arhanghelul Gavriil, binevestitorul Maicii Domnului, sau steaua din Betleem.

Obiceiul bradului de Craciun provine din Germania moderna si in mod traditional, bradul nu era adus in casa si impodobit decat in ziua de Ajun, pe 24 decembrie.

Copacul “cu cetina tot verde” este simbolul sperantei peste iarna si promisiunea faptului ca natura isi va reveni la viata odata cu venirea primaverii, asa cum si in credinta crestina oamenii au promisiunea vietii vesnice prin venirea lui Iisus Hristos.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *